Fulgerul a lovit o dată. „Insane Usain” s-a trezit și rămâne cel mai rapid om al planetei. Jamaicanul și-a apărat titlul mondial la suta de metri și îl ține la respect pe Gatlin

Fulgerul a lovit o dată.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jamaicanul Usain Bolt rămâne invincibil în stadionul olimpic „Cuib de pasăre”: după un sezon în care s-a menajat, după o calificare palidă în ultimul act, „Fulgerul” a lovit o dată, la momentul critic, reușind prima cursă cu adevărat rapidă din 2015. Și astfel, Bolt a declanșat fiesta la Beijing, la două zile după ce a împlinit 29 de ani. Bolt a fost mai rapid cu 0,01 secunde decât rivalul său direct, Justin Gatlin, cotat cu prima șansă la victorie la startul Mondialului.

9 titluri mondiale are acum în palmares Usain Bolt. Sextuplu campion olimpic și deținător al recordurilor mondiale în probele de sprint (9,58s/100m și 19,19s/200m), Bolt ajungea pe podiumul mondial, în premieră, în 2007 – argint la 200 m și 4 X 100 m – la Osaka, apoi începea marea dominație a sprintului mondial, după tripla de aur 100 m, 200 m și 4 x 100 m de la Jocurile Olimpice, organizate pe același stadion ca actuala ediție a Mondialului.

Încadrat de cei patru americani calificați în finală, cu Gay și Gatlin la dreapta sa, Usain Bolt a făcut legea pe culoarul 5, apărându-și cu succes coroana mondială în proba de 100 m, după ce a oprit cronometrul la 9,79 s. Pornit din nou prudent, parcă cu amintirea finalei din 2011 ratate din cauza unui start prea rapid, dar superior celui reușit de Gatlin, jamaicanul a avansat, prinzându-l din urmă pe americanul Bromell, autorul celei mai bune plecări și instalat la conducerea cursei, după primii 30 de metri. Justin Gatlin, deținătorul primelor patru performanțe ale lui 2015 la startul acestui concurs, nu a repetat evoluțiile stelare din concursurile de pregătire a Mondialului, a forțat finișul, s-a apropiat amenințător de jamaican, dar nu a reușit să-i sufle coroana.

Podiumul a fost completat cu doi sportivi, la egalitate, cu 9,92 s, pe treapta a treia și cu bronz asigurat: americanul Bromell și canadianul De Grasse – sportivul din Țara Frunzei de arțar îmbunătățindu-și cel mai bun timp al carierei.

Rezultatele finalei de la 100 m:

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×